Irina Loghin

Galerie

Видео

Descrierea artistului

Irina Loghin este una dintre cele mai cunoscute și apreciate interprete de muzică populară din România și datorită timbrului său deosebit, a fost supranumită ,,regina muzicii populare".

A făcut parte, în calitate de solistă, din ansamblurile de muzică populară românească Ciocârlia, Barbu Lăutaru și Ciprian Porumbescu.

A colaborat cu alți artiști celebrii, cum ar fi: Benone Sinulescu, Ion Dolănescu, Gheorghe Zamfir, Romica Puceanu, Maria Ciobanu, Florin Piersic, Daniela Condurache, Angela Similea, Andra, Fuego.

Artista se mândrește cu viața pe care a dus-o, fiind în permanență în lumina reflectoarelor.

În tinerețe, Irina Loghin era considerată una dintre cele mai frumoase interprete de muzică populară românească, însă farmecul acesteia nu s-a pierdut odată cu trecerea anilor. Irina Loghin nu este doar un artist care și-a conservat iubirea publicului timp de șase decenii, este o femeie modernă, cu valori despre care astăzi se scriu cărți motivaționale, principii și obiceiuri pe care ea le respectă din instinct și o mare și prea puțin știută sensibilitate și intuiție feminină. O mamă care și-a crescut cei doi copii fără niciun ajutor, un artist care a dus cochetăria și respectul pentru public la maxim (niciodată, nici măcar la nunți sau botezuri) nu mergea să cânte fără echipa ei de lumină și sonorizare. 


Vă recomendăm
De ce merită să lucrați cu noi?
Rapid și convenabil

Осадчий
Александр
CEO

icon

Este comod cu noi: Toți artiștii și serviciile pentru evenimente într-un singur loc

icon

Vă economisim timpul: Un singur apel în locul a zeci de apeluri

icon

Vă protejăm: Doar artiști verificați și recomandați

icon

Totul legal: Contract oficial și asistență până la finalul evenimentului

icon

Orice metodă de plată: ОOnline, MIA, transfer bancar, numerar, card bancar

Suntem la cifre
14
Ani pe piață
685
Evenimente organizate
1532
Clienți mulțumiți
Cum comanzi
Rapid și convenabil
icon

Contactați-ne  Sunați-ne sau scrieți-ne pe  Viber Whatsup,  Telegram Sau trimiteți o solicitare!

icon

Stabilim toate detaliile, locația, data, ora, formatul evenimentului și dorințele dumneavoastră speciale.

icon

Verificăm solicitarea vom verifica disponibilitatea și vă vom comunica prețurile și condițiile exacte.

icon

Semnăm contractul, Împreună semnăm contractul la sediul nostru sau online.

icon

Vom controla și vom asigura realizarea comenzii dumneavoastră în ziua stabilită.

Clienții noștri
P/u artiști și furnizorii de servicii
Rapid și convenabil
icon

Puteți afla mai multe accesând linkul de mai jos sau de la consultantul nostru

icon

Promovați-vă pe Artist.md și atrageți mai mulți clienți

icon

Fiți vizibili pentru organizatorii de evenimente

icon

Ieșiți în evidență printre colegii Dvs

Vezi oferta
Contactați-ne

Chisinau, Str. 31 August 78, "IHUB Green"

Aboniază-te
Scrieți-ne pe:
Trimiterea a fost efectuată cu succes
Mesajul a ajuns cu bine! Managerul este încântat și vă va telefona imediat ce iese de pe ringul de dans 💃🙂
Trimiterea a fost efectuată cu succes
Mesajul a ajuns cu bine! Managerul este încântat și vă va telefona imediat ce iese de pe ringul de dans 💃🙂
Trimiterea a fost efectuată cu succes
Mesajul a ajuns cu bine! Managerul este încântat și vă va telefona imediat ce iese de pe ringul de dans 💃🙂