Cristina Pintilie

Cristina Pintilie

Limba: Rom.  Gen: pop, muzica populară, muzica ușoară

Galerie

Cristina Pintilie - interpreta din Moldova.

De la vîrsta de 5 ani a fost membră a ansamblului pentru copii sub conducerea interpretei de muzică etno Maria Iliuț. În cadrul ansamblului la doar 6 ani a luat Premiul Mare la concursul „Tamara Ciobanu" de la Chișinău.

A absolvit Liceul Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu", clasa vioară. Apoi a urmat Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Facultatea Muzică ușoară și jazz. Pe tot parcursul studiilor la Academie, a fost membră a Orchestrei Municipale de Cameră „Amadeos" de la Chișinău, fiind violonistă şi vocalistă în orchestra cu care a avut ocazia să concerteze prin multe ţări.

A reuşit să adune mai multe premii mari la concursurile și festivalurile naționale și internaționale. Astfel, participă la Concursul cîntecului francez în anul 1997, organizat de Alianţa Franceză din RM, unde obţine Premiul Mare ‒ un sejur la Paris.

Chiar de ziua ei, la 21 februarie 2002, împlinise 18 ani, participă la Concursul „Crizantema de Argint" şi obţine Premiul Mare cu romanţele „Se lasă răceala, iubite" de Constantin Rusnac şi „Departe te-am lăsat, sătucul meu" din repertoriul Irinei Loghin.

Tot în anul 2002 a obținut Premiul Mare la Concursul Internațional „Crizantema de Aur" (România, Tîrgovişte), convingînd juriul prin interpretarea impecabilă şi pătrunzătoare a romanţei „Vioara" de Mia Braia.

A cîntat cu orchestra Fraților Advahov și orchestra „Lăutarii" sub conducerea lui Nicolae Botgros.

În prezent este profesoara la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice de la Chișinău la Catedra de muzică uşoară şi jazz. Este magistru în muzica canto-jazz, iar acum îşi face doctoratul, luînd parte, în acelaşi timp şi la viaţa culturală a republicii.

Vă recomendăm
Cum comanzi

Telefon

Telefonează-ne la numărul: +37360716000 sau Viber  Whatsup  Telegram  Sau trimite o cerere!

Precizare

Împreună precizăm detalii, locul, timpul, tipul evenimentului, nr. invitaților și dorințele speciale.

Verificare

Noi verificăm cererea Dvs, vă telefonăm, și vă aducem toate detaliile despre preț și alte condiții specifice.

Contract

Semnăm contract de bronare, la noi în oficiu sau online.

Control

Vom controla executarea comenzii Dvs. în ziua stabilită, dacă întocmim contractul cu Dvs.

De ce noi?
12
Ani pe piață
615
Evenimente organizate
1230
Clienți mulțumiți
Clienții noștri
Contacte

Chisinau, Str. 31 August 78, "IHUB Green"

Aboniază-te
Scrieți-ne pe:

Afla onorariul artistului

+373
Republic of Moldova (+373)
Romania (+40)
Russia (+7)
Germany (+49)
United Kingdom (+44)
Italy (+39)
France (+33)
Ukraine (+380)
United States (+1)
Ireland (+353)
Albania (+355)
Andorra (+376)
Austria (+43)
Azerbaijan (+994)
Belgium (+32)
Bulgaria (+359)
Bosnia and Herzegovina (+387)
Belarus (+375)
Croatia (+385)
Cyprus (+357)
Czech Republic (+420)
Denmark (+45)
Estonia (+372)
Finland (+358)
Georgia (+995)
Greece (+30)
Hungary (+36)
Iceland (+354)
Kazakhstan (+7)
Kosovo (+383)
Latvia (+371)
Liechtenstein (+423)
Литва (+370)
Luxembourg (+352)
North Macedonia (+389)
Malta (+356)
Montenegro (+382)
Netherlands (+31)
Norway (+47)
Poland (+48)
Portugal (+351)
San Marino (+378)
Serbia (+381)
Slovakia (+421)
Slovenia (+386)
Spain (+34)
Sweden (+46)
Switzerland (+41)
Turkey (+90)
Afghanistan (+93)
Armenia (+374)
United Arab Emirates (+971)
India (+91)
Indonesia (+62)
Israel (+972)
Japan (+81)
Jordan (+962)
Kyrgyzstan (+996)
Kuwait (+965)
Lebanon (+961)
Malaysia (+60)
Maldives (+960)
Nepal (+977)
Pakistan (+92)
Philippines (+63)
Qatar (+974)
Saudi Arabia (+966)
Singapore (+65)
Thailand (+66)
Turkmenistan (+993)
Uzbekistan (+998)
Vietnam (+84)
Canada (+1)
Mexico (+52)
Argentina (+54)
Brazil (+55)
Chile (+56)
Colombia (+57)
Egypt (+20)
South Africa (+27)
Australia (+61)
New Zealand (+64)
Другой (+999)
Trimiterea a fost efectuată cu succes
Mesajul a ajuns cu bine! Managerul este încântat și vă va telefona imediat ce iese de pe ringul de dans 💃🙂
Trimiterea a fost efectuată cu succes
Mesajul a ajuns cu bine! Managerul este încântat și vă va telefona imediat ce iese de pe ringul de dans 💃🙂
Trimiterea a fost efectuată cu succes
Mesajul a ajuns cu bine! Managerul este încântat și vă va telefona imediat ce iese de pe ringul de dans 💃🙂